psiholog clinician & psihoterapeut
Sunt un om care iubeste psihologia. Si scrisul, si cititul cartilor, si copiii, viata in familie, dansul.

Psihologia a fost singura mea optiune profesionala. Am primit multe sfaturi de a ma indrepta catre medicina, farmacie sau economie, dar am decis sa-mi ascult glasul inimii. Am absolvit Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei in cadrul Universitatii din Bucuresti.

Acum lucrez ca psiholog specialist clinician si psihoterapeut, o meserie tanara pentru tara noastra, dar cu traditie si foarte respectata in alte tari. Lucrez din 2007 in cadrul Spitalului de Psihiatrie si Neurologie Brasov si in practica privata. Acest lucru mi-a oferit ocazia sa efectuz mii de evaluari si consilieri, sa abordez toate felurile de suferinta psihica: depresie, anxietate, trauma, dependenta de substanta, schizofrenii, demente, oligofrenii, etc, sa colaborez cu medici psihiatri in studii stiintifice sau sa fac parte intr-o echipa de reabilitare a persoanelor cu probleme psihice, sa coordonez studenti in activitatea de practica.

Certificarea ca psihoterapeut am obtinut-o in cadrul A.P.P.A.R (Asociatia de Psihoterapie Adleriana din Romania), ramura a scolilor internationale acreditate de psihoterapie. Celor 5 ani de formare adleriana li se adauga sute de ore de dezvoltare personala si de formare in psihoterapia copilului si a familiei in cadrul S.P.E.R Bucuresti (Societatea de Psihoterapie Experientiala Romana), participari la workshop-uri de specialitate sustinute de psihoterapeuti romani si straini. E intr-adevar, un drum lung, o investitie uriasa de timp si energie, care l-am facut cu multa dragoste de meserie. E un drum presarat cu multe provocari personale, carti si oameni frumosi, care se dezvolta la orice varsta. Si dupa cum mi-a zis cineva, fericirea inseamna sa simti ca esti pe calea ta...si eu da, sunt pe calea mea.

Vin in intampinarea celor care vor sa lucreze cu ei insisi, care vor sa se cunoasca si care cauta solutii la dificultatile vietii lor. In intampinarea celor care cred, dar si a celor care nu cred in puterea cunoasterii de sine. Sa ne preocupe gandurile, sentimentele si faptele noastre, relatiile noastre cu cei din jur si cu noi insine e o normalitate. Sa ne preocupe modul in care ne crestem copiii, sa ne ajutam copiii atunci cand se confrunta ei insisi cu probleme e firesc.